Inteligibilitatea poeziei

          Relaţiile care disociază sau unesc poetul cu formele poeziei sale ţin de subiectivitate, de opţiunile creatoare, de atitudini în contextul asumativ al valorilor trăirilor experienţiale percepute sau considerate ţinte pentru percepţii. 

            Între intenţia de creaţie şi lucrare (poezie) imaginile  poetice re-virtualizate sunt  în mişcare, desfăşurarea lor fiind ghidată de pilonii tehnicilor/ metodelor, de cunoştinţe şi de conştiinţa angajatoare în procesul scriitoricesc.

            „Interiorul” poetic este mai concentrat dimensional decât „exteriorul”, iar densitatea specifică a imaginii aspirate este  diferită de largheţea, respectiv greutatea imaginilor cosmice din spaţiul cvasi-nelimitat.

            Subiectivitatea poetului se regăseşte pe cumpăna dintre „interior” şi „exterior”, pe balansări ori în situaţiile tectonice dezechilibrate de demersul intenţional creativ.

            Viziunea este percepută prin sensuri experienţiale  emoţionale directe care oferă concreteţe şi inteligibilitate pentru viitoarea exprimare poetică.

            De aici rezultă posibilul „concept figural poetic”, deţinător de substanţă emoţională catalitică, de mulţimi de arhitecturi din cuvinte, degajând atractivitatea subiectivală a poetului către o temă sau alta.

            Inteligibilitatea poeziei este proiectată pe fundalul formei sale pure.

            Considerăm că valoarea formei pure a poeziei este mai scăzută decât valoarea figurală a acesteia atunci când, finalizată într-o formă superioară din cvasi-comunitatea formalizantă a poeziei generice, se înfăţişează  „naturală”, însoţită de „minerale poetice utile”, organic asociate.

            Între valoarea „formei pure” şi cea a „formei  figurale” se pot isca polarităţi, însă, nicidecum disocieri. Forma pură a poeziei este fundal pentru forma figurală.

            Sensibilitatea poetică şi intenţiile atitudinale ale poetului se înlănţuie; prin auto-sprijin ele devin instrumente funcţionale compuse temporar, vremelnic, reprezentând sursă axiologică esenţială pentru scriere.

            Comprehensiunea citirii poeziei este legată de forma/imaginea figurală a acesteia şi nu neapărat de forma poetică pură, de-altfel ignorantă contextual de către cititor.

            În acest fel, poezia oferă şansă cititorului de a dobândi rol de personaj asociat poetului.

            Cititorul şi poetul, împreună, prin citirea poeziei de către primul parcurg paşi, etape, faze, drumuri, căi ş.a. către „înapoi”, către fundalul „formei pure”, care, reamintim este conjunctivă prin fixaţia ce sugerează stabilitatea traseului „gândire-cunoaştere-concept figural”.

            Formele figurale poetice sunt contributive la procesul de conceptualizare a cunoaşterii prin poezie.

            Imaginaţia este pusă în creuzetul transformativ al substanţei ce leagă cuvintele în zale propoziţionale.

            Poetul, frecvent nu are prezenţă  directă în poezia sa; el este semnal figurativ indirect. Prin semne formalizează analogii, separă obiecte şi acţiuni.

            Imaginile poetice reale sunt strict asociate/ combinate/ articulate cu realităţi poetice imaginare.

            Filierele predominante pentru avans sunt cele ale gândirii prin disjuncţie.

            Poetul se desprinde de masa, volumul, forma şi conţinutul gândirii sale generale şi păşeşte pe capătul de început al unei filiere de avans care conţine sursa catalitică axiologică, potenţial suport pentru „carnea poetică” a poeziei.

            Este la îndemâna poetului intrarea într-un sistem de „joc compoziţional” având cuvintele, propoziţiile, frazele ş.a. drept unelte pentru conturarea simetriilor/ asimetriilor, mizând pe constanţă şi variaţie/ variabilitate în exprimări.

            Compoziţia substanţei manevrate de poet (cuvintele şi limba) intră sub incidenţa unei „fizici a esteticii poeziei”.

            O lege a raţionalităţii  domină autorul prin imersiunea sa voită în principiul unificator al cuvintelor, ca sursă/ origine pentru “forma figurală” a poeziei. 

             Apreciem că sarcina cea mai importantă şi dificilă pentru poet este legată de asigurarea deschideri sensurilor din poezia sa, atâta timp cât el îşi închide formele poetice prin conturarea finală a lucrării. Unele raporturi/ relaţii armonice ar trebui să îmbogăţească ori să sugereze corespondenţele ideatice, deliberat cvasi-definite  în opera sa (poezia finală).

            Mobilitatea ideatică în poezie nu este cea care asigură armonie ci, dimpotrivă, disrupe fundamentele imagistice ale acesteia.

            Fluenţa verbală are expresie pe o masă critică de cuvinte. Fundalul formei şi conţinutului pur al poeziei este doar evocat, însă nu neapărat susţinut de fluiditate ori de influenţa relatării poetice.

            În unele cazuri, volumul cuvintelor este predominant masei/ greutăţii acestora. Atunci apar tensiuni verbale/ scrise între cuvinte, propoziţii, fraze, expresii ş.a, care prevalează în economia figurală a poeziei.

            Forţele de expresie poetică nu se mai regăsesc concentrate în puncte ori subiecte cvasi-pure, deformările de ton şi sugerări fiind afectante în construcţia poetică. 

            În fond, „limpezimea complexităţii” este cea care exprimă interesul şi sinele conştiinţei poetice convenţional favorabil pentru recepţie, învăţare, respectiv trăire în sensibil.

            Experienţa mecanică în poezie este, până la urmă, trăirea particularizată şi exprimarea nivelului subiectivităţii poetului prin corecţia sa „arătată alături” (cititorilor).

            Noi credem că nu sunt „secţiuni sau numere de aur” în poezie, ci doar niveluri caracteristice de limpezime a complexităţii imagistice, ego-ritmice, într-un compromis relaţional/ raportat, dat de inteligibilitatea lucrării şi poet.

            Pe de altă parte, este posibil să se manifeste şi o anume inteligibilitate formală a poeziei, ceea ce dovedeşte existenţa mai multor moduri de înfăţişare a sinteticului/ abstractului cvasi-raţional poetic.

            Glisările, reamplasările, distanţările ş.a. dintr-o poezie se percep în contextul „acţional” al unui act poetic.

            Lumea experienţei poetice parcurge categorizarea cu ajutorul inteligibilităţii poeziei şi, ca atare, cognoscibilitatea realităţii/ irealităţii se obţine pe căi raţionale,  vizuale, virtuale ş.a.

            Inteligibilitatea poeziei nu se poate înfăptui formal/ practic fără inserţia transformativă a subiectivităţii poetului în actul de creaţie a poeziei.  În acest fel se produce exteriorizarea lucrării poetice către perspectivele fenomenologice cvasi-triviale din lumea comună, obişnuită.

            Perspectiva poetică este purtătoare de valori caracterizate de inteligibilitate formală/ informală, directă/ indirectă.

            De aceea, raţionalitatea demersului poetic vizează/ trebuie să vizeze încărcarea formelor (poeziei) cu valori, pentru a fi dăruite mediului înconjurător vizibil, spre înfăţişare cu ajutorul construcţiilor/ edificiilor poetice (poeziei).

Copyright ©  Ioan V.  Gâf-Deac