Ciclicitatea
evenimentelor în istoria recentă determină percepţii mai vizibile, conturate şi
pregnante asupra contextului în care se derulează viaţa.
Se
întâlnesc noi presiuni asupra modului în care timpul şi spaţiul se recombină în
amprente ce afectează mulţumirea, auto-mulţumirea, aspiraţiile ori năzuinţele
referitoare la atingerea de noi orizonturi.
În
numele binelui global, a binelui colectivităţii ori a unei stări sociale
atinse, mulţumitoare, respectiv considerată obişnuit favorabilă, se acceptă
convenţionalismul austerităţii formale generale spre eficientizarea funcţionării omului
în societate. Acest fenomen se întâlneşte îndeosebi în vestul dezvoltat,
motivat întru salvarea conservatoare a avansului societal dorit,
auto-mulţumitor.
Formal,
este cedat comportamentul transformativ, adică este instaurată autarhia.
Un
anume egoism din egocentrismul comportamental al capitalismului atotputernic,
chiar dacă în fapt competiţia este ridicată la nivel de imperativ natural, pare
a fi supus erodării, traversat de o nouă permisivitate conceptuală, în numele
liniştii sociale restructurate, ajustate întru favorabilitate acceptată.
Totuşi,
oamenii vestului dezvoltat încet, încet cedează închistarea, se deschid în noi
areale, cu gândul la ciclicitatea confirmată de istoria percepută. Ei consideră
că revenirea la închiderea buclei conveţuirii favorabile generale ar aduce un plus societal general, ce trebuie să
se regăsească neapărat în plusul social
individual.
Societăţile
dezvoltate sunt întotdeauna mândre, ori au mândrie în privinţa civilizaţiei
lor. Un anumit nivel de „bine” atins în societatea vestică dezvoltată induce în
rândul oamenilor săi încredere şi optimism.
Orice
confirmare evolutivă pragmatică îmbogăţeşte confirmarea axiologică generală,
aferentă avansului social de ansamblu, asumat drept favorabil.
De exemplu, existenţa de blocuri geopolitice a oferit întotdeauna vestului dezvoltat oportunitatea
comparaţiilor şi motivaţia elaborărilor strategice pentru aliniamente comportamentale
care, până la urmă, au determinat realizări excepţionale în domeniile economic,
ştiinţific, militar, politic, cultural şi în sfera relaţiilor şi stărilor
sociale.
Richard Kock şi Cris Smith (2006) arată că
în spaţiul occidental „acum este stopată încrederea în ideile care au animat
generaţii după generaţii preocuparea pentru îmbunătăţirea lumii”.
În ultimul deceniu al secolului trecut vesticii erau
optimişti şi încrezători, mândri de nivelul atins de civilizaţia lor.
De altfel, pragmatismul şi atractivitatea lumii vestice
dezvoltate au fost sute de ani susţinute de idei devenite fundamentale şi
eficiente în operaţionalizarea productiv-economică, politică şi socială,
considerată mulţumitoare pentru oameni.
Acum însă, se pot sesiza afectări ale ideilor călăuzitoare,
în situaţia în care rolul lor tradiţionalizat tinde să devină generic, fără
forţă suficientă de atracţie ori fără potenţial catalitic de sedimentare a
faptelor şi acţiunilor performante, intrate până la urmă în obişnuinţă.
Câteva
aserţiuni în această privinţă contribuie la exprimarea noilor stări şi tendinţe
evolutive în arealul supus discuţiei.
Este
vizibilă însă criza organizării şi
conducerii întru „binele general“.
● Despre creşterea economică. Dacă mai bine de un mileniu arealul societal vestic a înregistrat
progres economic integrat de netăgăduit, în ultimii 200 de ani intensitatea
productiv-economică a atins parametrii extensivi şi calitativi de neimaginat,
ceea ce, în contextul creşterii consumului determină efecte asupra mediului
înconjurător.
Se
asistă la o tulburare generală conceptuală şi fizică a mediului pe termen
scurt, cu toate că pe termen mediu şi lung alinierea la convenţionalitatea
pozitivă, obiectivă este favorabilă.
După
căderea Cortinei de Fier pieţele de consum s-au lărgit. Cu această ocazie se
remarcă intensităţi adiţionale în fluxurile productiv-economice vestice.
Occidentalii încep să se obişnuiască cu provocările noii economii deschise,
acceptând afectarea siguranţei liniarităţii progresului lor economic tradiţional.
Organizarea
şi conducerea sunt, în consecinţă, afectate.
Totuşi,
planeta nu poate suporta în continuare tendinţele de deranjare a mediului atât
timp cât foametea, lupta pentru subzistenţă, bolile ş.a. determină situaţii de
tip „reacţii” productiv-economice mai intense, care în ultimele două-trei
decade au multiplicat de zeci de ori efectele degradante asupra mediului.
De
dragul binelui global, vesticii par să nu
fie dispuşi la un angajament nou, tulburător şi condiţional de transformare
cu elemente de restrictivitate şi austeritate în planul vieţii colectivităţilor
lor sau în plan individual.
Capitalul
şi ierarhiile încep să nu mai reprezinte fundamentul obiectiv al structurării
comportamentului şi nivelului de trai.
Acum
cunoaşterea, imaginaţia liberă dată de desfiinţarea zidurilor între blocurile
geostrategice, precum şi inteligenţa comportamentală pragmatică, în fapt,
contribuie în rândul tuturor „la personalizarea economiilor”.
Vesticii
sunt acum dispuşi să-şi re-personalizeze economiile.
Însă,
resursele finite la care au acces tot mai restrâns entităţile dezideologizate,
prin suficienţa lor perturbă consumul vestic „liniştit” şi exponenţial
crescător de veacuri.
Statisticile
esenţializate arată că în secolul XX economia SUA a crescut de peste 20 de ori,
însă consumul unitar material fizic de resurse, în termeni agregaţi, a rămas
acelaşi. Ca atare, se produc şi se consumă „alte produse”, precum cunoştinţe, know-how, software
ş.a.
De
aceea, economiile vestice nu mai pot evolua în liniştea strategică obişnuită de
dinainte de anul 1990. Acum orizonturile mai largi pot fi caracterizate de
ne-cuprindere convenţională sau insuficienţă operaţională.
Vesticii,
în jurul anilor 1990, aveau însă nevoie intrisecă de orizonturile mai largi.
Astăzi însă, ideea „liniştii” acţionale este deja erodată.
● Aprecieri privind ştiinţa. Tentativele de înţelegere a
ceea ce se petrece în proximităţile articulate ale geopoliticii şi raportarea
nedescifrării sensurilor complexe de avans către „noua economie” sunt însoţite
de „pierderea încrederii în ştiinţă”.
Superstiţiile,
imposibilitatea scrutării universului, incertitudinea, întâmplările nu se
dovedesc a fi separate de ceea ce înseamnă cerinţa de „investigare eficientă
întru adevăr”.
Între
raţionalitate şi ştiinţă se disting intervale în creştere de depărtare,
manifestarea necunoaşterii în condiţiile în care „cele mai bune forme de
civilizaţie” nu sunt regăsite sau asumate în ierarhii convenţional acceptate
sau generalizate.
Vesticii
îşi asumă preemţiunea asupra ştiinţei, cu o condiţionalitate de tip supremativ
şi posesie a cunoaşterii venită însă din vremurile cele mai îndepărtate.
Astăzi,
un anume utilitarism subordonat satisfacerii cerinţelor de vieţuire generală -
sub dominaţia tehnologiilor, înlocuieşte capacitatea de străpungere inovativă
în domenii radicale ale vieţii societale precum medicina, mediul înconjurător,
genetica ş.a.
● Aprecieri privind creştinismul. Acesta reprezintă valoarea seculară a vestului
dezvoltat. În prezent însă, creştinismul este puternic divizat. Datorită evoluţiei necontrolate a omenirii,
demnitatea individuală umană şi responsabilitatea organizată şi condusă a
conştiinţei sunt puternic afectate.
● Aprecieri privind liberalismul. O astfel de tendinţă modică se află într-un vizibil
declin. Neo-conservatorismul managerial influenţează palierele importante ale
vieţii societale.
Dacă
sute de ani liberalismul a contribuit la relativizarea relaţiilor umane şi
economice, în sensul promovării manageriale a deschiderilor, în prezent
responsabilitatea individuală este re-înregimentată în „ultra-liberalismul”
similar cu centralismul personalizat.
● Despre individualism. Întotdeauna societatea vestică s-a bazat pe potenţialul uman
individual. Acestuia i s-a asociat un management specific.
Acum
individualismul a avansat spre standarde mai rafinate, mult mai înalte, în care
comportamentul personal este afectat de aspiraţia generală de acaparare a
puterii.
Liderii
din colectivităţile specifice top-management-urilor importante ale lumii ies
din sfera responsabilizării lor individuale.
● Aprecieri privind optimismul. Individul şi civilizaţia, ca un tot, îşi bazează
succesele pe optimism.
Natura
umană comportamentală a fost afectată la capitolul „optimism” de deciziile unor
şefi de state, care au indus prin managementul lor ofensiv viziuni catastrofice
în structurile societale, marcate acum de pesimism contextual.
Iată
doar câteva elemente de natură contextuală şi acţională, care în lumea vestică
sunt sesizate ca fiind afectate, unele deja erodate sub incidenţa unui
management nereformat.
Indiferenţa, neadevărurile cinice, agresiunea, neo-conservatorismul şi
ultra-liberalismul estompează formalizarea şi funcţionarea acelei „societăţi a indivizilor”, atât de
obişnuită şi acceptată de secole în lumea vestică cvasi-permanent considerată
dezvoltată.
„Vestul” ca etalon, respectiv „managementul modern”, se află în
mişcare, în repliere, în regăsire.
Apreciem
că, în fapt, civilizaţia are nevoie de noi drumuri şi noi orizonturi altfel
organizate şi conduse, dintr-o altă perspectivă.
Copyright © Ioan V. Gâf-Deac
