Ţintuirea veacului în veşnicie

Poate că vine un cer într-un colţ de zid de vegetală aspiraţie.

            Un text cu poveste se cade să se afle în orice poezie neostoită, căzută într-un capăt de stea.

            Curg scrierile precum înlănţuirile de vieţi paralele, subţiindu-se spre mâna dreaptă, spre estul căzut în nerăsărire.

            Nevoia de vorbire este orbire în a treia neştire.

            Verb strâns în vad drept, chingile plâng, luminile fierb.

            Strânsă închidere în plânsă planşă, prea largă ucidere în deschidere se cade ca survenită să fie prelinsă.

            Ritm lent, atent foc în timp, sfârşire lină, cădere străină într-un amestec aproape ilogic de cuvinte înainte sfârşite.

            Oricare crede în complicaţia poeziei se încrede în marele adevăr ce doarme în jur, netulburat decât de poeţi.

            Oricine descinde din nord poate pleca spre partea de sud a cerului; are loc definit pe partea curbată a liniei din dragostea aplecată în faţa dăruirii de sine.

- Te poţi pierde în verde şi-n porţi de poem sfânt, alint boem, cuvânt

adevărat în superbe pierderi de vânt.

- Te poţi reclădi în galben rod, în aurie primăvară, căzută din toamna

universală, din umbră temerară.

-    Se prea poate, în suave roade să se învârtă ceea ce poate înlănţuirea să

ţină în loc.

Sosesc lunile mai, fel de fel de luni de septembrie obosesc, se-nchid în

alai cei ce prisosesc.

            De aceea, tu poezie mă încânţi prin ceea ce cânţi din strune de platină.

            Cad pradă sinelui meu, risipit devin în sinele tău, în nesinele păsării albe cu ochii de marmură fierbinte mă cuibăresc.

            Îmi este bine când te ştiu între file, prizonier poem, pierdută dimensiune a şaptea.

            Cu mine vorbesc, cu cei ce au ceva din ceea ce provine din alămuri fierbinţi.

            Ce fel de toamnă trăim, ce fel de anotimp descriem în ode cu nesaţ georgian, linii subţiri de ibis şi dropie albastră!

            Plâng în crâng, strâng nătâng ceea ce sting din pârg provenit din merele roşii dinspre viaţă...

            Cu toate acestea, sunt până la iubire îndrăgostit de tine poezie, deorece tu viaţă din viaţă ai dat, dăruindu-te până la pierdere pentru ţintuirea veacului în veşnicie.

(Din volumul Măsurarea imaginii, 201..)

        Copyright ©  Ioan V.  Gâf-Deac