Elemente de josnic consens mutual

Între „da” şi  „nu”  în campania electorală (noiembrie-decembrie 2012)

          Spunând  adevărurile  sau relatând aspectele ce vizează confirmarea lor pe termen lung, - potrivit unora din peisajul politic românesc, candidatul nu are de câştigat, întrucât beneficiarii (electoratul) „neadevărurilor enunţate”  preferă în orice situaţie, chiar pe termen scurt, doar să câştige.

             Adevărurile pe termen lung intră sub incidenţa incertitudinilor. Probabilitatea ca „un adevăr de astăzi” să devină „un neadevăr pe mâine” este cu atât mai mare cu cât orizontul de apreciere în timp este mai îndepărtat.

          A spune „da”  ferm pentru adevăruri pe termen scurt este mai fezabil decât a spune „da” pentru adevăruri pe termen lung.

          Într-o astfel de situaţie, pentru candidat este dificil şi la neîndemână să spună un „nu” răspicat pentru adevărurile care sunt de fapt neadevăruri pe termen lung, la orizontul de timp „mâine”.

          În esenţă, a spune „nu”, - deci a fi realist, cu altă accepţiune „a fi corect”, – potrivit comportamentului candidaţilor din câmpul politic electoral românesc, produce sensibilitate negativă în rândul votanţilor.

Este însă fel de românesc, realist, în chip machiavelic,  să se asume această denaturare formală, iar candidatul, în mod informal va spune „da”.

Nu este vorba de promovarea unei minciuni, - spun candidaţii,  ci mai degrabă de „întoarcerea privirii” peste gardul ce separă sensibilitatea de insensibilitatea, firesc carteziană, în rândul electoratului.

           De  exemplu, dacă se promite „un drept”, un avantaj (creşterea salariilor)  şi acest aspect este fezabil doar pentru  l  sau 2 ani, chiar dacă peste 3 ani nu vor exista soluţii de resurse financiare, candidatul,-  în postură de virtual decident,  ar trebui să accepte această variantă trunchiată, incompletă. Electoratul se mulţumeşte chiar cu soluţia „1-2 ani”, decât cu un „adevăr pur”, şi anume că peste 3 ani s-ar putea înregistra dificultăţi în a asigura resursele financiare pentru alte noi creşteri salariale.

          Atât candidatul cât şi electoratul sunt de acord că până la orizontul de 3 ani „vom vedea ce se va mai întâmpla, şi avem în faţă un interval de timp suficient pentru a căuta soluţii, astfel încât  continuitatea câştigului să fie asigurată”.

          În fond, se instituie un compromis  bazat pe un josnic consens dorit mutual, şi anume că „ne facem că nu aducem pe agenda de azi răul de mâine”.

La urma urmei, „orice lucru amânat, jumătate-i rezolvat”.

          Amânarea concentrării atenţiei este o soluţie.

        De altfel, întotdeauna, pentru o problemă în care nu se întrezăreşte o soluţie, în esenţă, rezolvarea la îndemână, adjudecată este „amânarea soluţiei”.

          Amânarea este o soluţie.

          Pentru o problemă dificilă, nesoluţionabilă în prezent, candidatul poate emite rezolvarea de tipul „vom vedea” (amânare).

          Spunând  „nu” în rândul masei de votanţi, candidatul român ştie că  se induce starea  şi  sentimentul de „gol”, cel de „lipsă a anume ceva” (soluţia).

          Electoratul caută soluţiile date de cineva (candidat, partid, formaţiune politică sau executivă).

          Electoratul,  în mod dependent vine spre „rezolvatori”, respectiv către ofertanţii de soluţii, variante, alternative „de creştere” (aferente enunţurilor de tip „da”).

          Un candidat  prezent în faţa votanţilor, când aceştia ar pune întrebări referitoare la diferite chestiuni de viaţă şi perspectivă, dacă primeşte preponderent răspunsuri de tip „nu” devine neinteresat de interlocutor (de candidat) şi va reacţiona în două formule acţionale:

a) ignorarea (neprezenţa la urnele de vot), sau

b)    acordarea de vot negativ.

Un anumit grad de rafinament, respectiv fineţe decizională trebuie, aşadar,  să stea în faţa candidatului  atunci când enunţă „da” sau „nu” pentru o problemă sau alta, aflată în conţinutul (mesajul) campaniei electorale.

În fond, potrivit mentalităţii autohtone, a spune „da” pentru cvasi-totalitatea cerinţelor votanţilor înseamnă completarea tabloului virtual, aferent campaniei politice româneşti.

Este însă util ca periodic şi frecvent candidatul să recitească o listă proprie a „deficienţelor”, catalogate astfel în legătură cu unele acţiuni în faţa votanţilor (sistematizarea mulţimii de victorii şi a mulţimii de eşecuri).

Acest contact cu propria-i evoluţie în câmpul electoral ajută candidatul în auto-evaluarea avansului său cu ajutorul campaniei, spre ţelul final: câştigarea puterii.

        Copyright ©  Ioan V.  Gâf-Deac