Nevoia de noi drumuri şi orizonturi

Ciclicitatea evenimentelor în istoria recentă determină percepţii mai vizibile, conturate şi pregnante asupra contextului în care se derulează viaţa.

Se întâlnesc noi presiuni asupra modului în care timpul şi spaţiul se recombină în amprente ce afectează mulţumirea, auto-mulţumirea, aspiraţiile ori năzuinţele referitoare la atingerea de noi orizonturi.

În numele binelui global, a binelui colectivităţii ori a unei stări sociale atinse, mulţumitoare, respectiv considerată obişnuit favorabilă, se acceptă convenţionalismul austerităţii formale generale spre eficientizarea funcţionării omului în societate. Acest fenomen se întâlneşte îndeosebi în vestul dezvoltat, motivat întru salvarea conservatoare a avansului societal dorit, auto-mulţumitor.

Formal, este cedat comportamentul transformativ, adică este instaurată autarhia.

Un anume egoism din egocentrismul comportamental al capitalismului atotputernic, chiar dacă în fapt competiţia este ridicată la nivel de imperativ natural, pare a fi supus erodării, traversat de o nouă permisivitate conceptuală, în numele liniştii sociale restructurate, ajustate întru favorabilitate acceptată.

Totuşi, oamenii vestului dezvoltat încet, încet cedează închistarea, se deschid în noi areale, cu gândul la ciclicitatea confirmată de istoria percepută. Ei consideră că revenirea la închiderea buclei conveţuirii favorabile generale ar aduce un plus societal general, ce trebuie să se regăsească neapărat în plusul social individual.

Societăţile dezvoltate sunt întotdeauna mândre, ori au mândrie în privinţa civilizaţiei lor. Un anumit nivel de „bine” atins în societatea vestică dezvoltată induce în rândul oamenilor săi încredere şi optimism.

Orice confirmare evolutivă pragmatică îmbogăţeşte confirmarea axiologică generală, aferentă avansului social de ansamblu, asumat drept favorabil.

De exemplu, existenţa de blocuri geopolitice  a oferit întotdeauna vestului dezvoltat oportunitatea comparaţiilor şi motivaţia elaborărilor strategice pentru aliniamente comportamentale care, până la urmă, au determinat realizări excepţionale în domeniile economic, ştiinţific, militar, politic, cultural şi în sfera relaţiilor şi stărilor sociale.

Richard Kock şi Cris Smith (2006) arată că în spaţiul occidental „acum este stopată încrederea în ideile care au animat generaţii după generaţii preocuparea pentru îmbunătăţirea lumii”.

În ultimul deceniu al secolului trecut vesticii erau optimişti şi încrezători, mândri de nivelul atins de civilizaţia lor.

De altfel, pragmatismul şi atractivitatea lumii vestice dezvoltate au fost sute de ani susţinute de idei devenite fundamentale şi eficiente în operaţionalizarea productiv-economică, politică şi socială, considerată mulţumitoare pentru oameni.

Acum însă, se pot sesiza afectări ale ideilor călăuzitoare, în situaţia în care rolul lor tradiţionalizat tinde să devină generic, fără forţă suficientă de atracţie ori fără potenţial catalitic de sedimentare a faptelor şi acţiunilor performante, intrate până la urmă în obişnuinţă.

Câteva aserţiuni în această privinţă contribuie la exprimarea noilor stări şi tendinţe evolutive în  arealul supus discuţiei.

Este vizibilă însă criza organizării şi conducerii întru „binele general“.

● Despre creşterea economică. Dacă mai bine de un mileniu arealul societal vestic a înregistrat progres economic integrat de netăgăduit, în ultimii 200 de ani intensitatea productiv-economică a atins parametrii extensivi şi calitativi de neimaginat, ceea ce, în contextul creşterii consumului determină efecte asupra mediului înconjurător.

Se asistă la o tulburare generală conceptuală şi fizică a mediului pe termen scurt, cu toate că pe termen mediu şi lung alinierea la convenţionalitatea pozitivă, obiectivă este favorabilă.

După căderea Cortinei de Fier pieţele de consum s-au lărgit. Cu această ocazie se remarcă intensităţi adiţionale în fluxurile productiv-economice vestice. Occidentalii încep să se obişnuiască cu provocările noii economii deschise, acceptând afectarea siguranţei liniarităţii progresului lor economic tradiţional.

Organizarea şi conducerea sunt, în consecinţă, afectate.

Totuşi, planeta nu poate suporta în continuare tendinţele de deranjare a mediului atât timp cât foametea, lupta pentru subzistenţă, bolile ş.a. determină situaţii de tip „reacţii” productiv-economice mai intense, care în ultimele două-trei decade au multiplicat de zeci de ori efectele degradante asupra mediului.

De dragul binelui global, vesticii par să nu fie dispuşi la un angajament nou, tulburător şi condiţional de transformare cu elemente de restrictivitate şi austeritate în planul vieţii colectivităţilor lor sau în plan individual.

Capitalul şi ierarhiile încep să nu mai reprezinte fundamentul obiectiv al structurării comportamentului şi nivelului de trai.

Acum cunoaşterea, imaginaţia liberă dată de desfiinţarea zidurilor între blocurile geostrategice, precum şi inteligenţa comportamentală pragmatică, în fapt, contribuie în rândul tuturor „la personalizarea economiilor”.

Vesticii sunt acum dispuşi să-şi re-personalizeze economiile.

Însă, resursele finite la care au acces tot mai restrâns entităţile dezideologizate, prin suficienţa lor perturbă consumul vestic „liniştit” şi exponenţial crescător de veacuri.

Statisticile esenţializate arată că în secolul XX economia SUA a crescut de peste 20 de ori, însă consumul unitar material fizic de resurse, în termeni agregaţi, a rămas acelaşi. Ca atare, se produc şi se consumă „alte produse”, precum cunoştinţe, know-how, software ş.a.

De aceea, economiile vestice nu mai pot evolua în liniştea strategică obişnuită de dinainte de anul 1990. Acum orizonturile mai largi pot fi caracterizate de ne-cuprindere convenţională sau insuficienţă operaţională.

Vesticii, în jurul anilor 1990, aveau însă nevoie intrisecă de orizonturile mai largi. Astăzi însă, ideea „liniştii” acţionale este deja erodată.

●  Aprecieri privind ştiinţa. Tentativele  de înţelegere a ceea ce se petrece în proximităţile articulate ale geopoliticii şi raportarea nedescifrării sensurilor complexe de avans către „noua economie” sunt însoţite de „pierderea încrederii în ştiinţă”.

Superstiţiile, imposibilitatea scrutării universului, incertitudinea, întâmplările nu se dovedesc a fi separate de ceea ce înseamnă cerinţa de „investigare eficientă întru adevăr”.

Între raţionalitate şi ştiinţă se disting intervale în creştere de depărtare, manifestarea necunoaşterii în condiţiile în care „cele mai bune forme de civilizaţie” nu sunt regăsite sau asumate în ierarhii convenţional acceptate sau generalizate.

Vesticii îşi asumă preemţiunea asupra ştiinţei, cu o condiţionalitate de tip supremativ şi posesie a cunoaşterii venită însă din vremurile cele mai îndepărtate.

Astăzi, un anume utilitarism subordonat satisfacerii cerinţelor de vieţuire generală - sub dominaţia tehnologiilor, înlocuieşte capacitatea de străpungere inovativă în domenii radicale ale vieţii societale precum medicina, mediul înconjurător, genetica ş.a.

● Aprecieri privind creştinismul. Acesta reprezintă valoarea seculară a vestului dezvoltat. În prezent însă, creştinismul este puternic divizat.  Datorită evoluţiei necontrolate a omenirii, demnitatea individuală umană şi responsabilitatea organizată şi condusă a conştiinţei sunt puternic afectate.

● Aprecieri privind liberalismul. O astfel de tendinţă modică se află într-un vizibil declin. Neo-conservatorismul managerial influenţează palierele importante ale vieţii societale.

Dacă sute de ani liberalismul a contribuit la relativizarea relaţiilor umane şi economice, în sensul promovării manageriale a deschiderilor, în prezent responsabilitatea individuală este re-înregimentată în „ultra-liberalismul” similar cu centralismul personalizat.

● Despre individualism. Întotdeauna societatea vestică s-a bazat pe potenţialul uman individual. Acestuia i s-a asociat un management specific.

Acum individualismul a avansat spre standarde mai rafinate, mult mai înalte, în care comportamentul personal este afectat de aspiraţia generală de acaparare a puterii.

Liderii din colectivităţile specifice top-management-urilor importante ale lumii ies din sfera responsabilizării lor individuale.

● Aprecieri privind optimismul. Individul şi civilizaţia, ca un tot, îşi bazează succesele pe optimism.

Natura umană comportamentală a fost afectată la capitolul „optimism” de deciziile unor şefi de state, care au indus prin managementul lor ofensiv viziuni catastrofice în structurile societale, marcate acum de pesimism contextual.

Iată doar câteva elemente de natură contextuală şi acţională, care în lumea vestică sunt sesizate ca fiind afectate, unele deja erodate sub incidenţa unui management nereformat.

Indiferenţa, neadevărurile cinice, agresiunea, neo-conservatorismul şi ultra-liberalismul estompează formalizarea şi funcţionarea  acelei „societăţi a indivizilor”, atât de obişnuită şi acceptată de secole în lumea vestică cvasi-permanent considerată dezvoltată.

„Vestul” ca etalon, respectiv „managementul modern”, se află în mişcare, în repliere, în regăsire.

Apreciem că, în fapt, civilizaţia are nevoie de noi drumuri şi noi orizonturi altfel organizate şi conduse, dintr-o altă perspectivă.

Copyright ©  Ioan V.  Gâf-Deac