Aer regal ireal

Un ireal aer regal trece peste câmpia în care stă întru veşnicie poezia; aval vaer sumar petrece călătoria care tresare şi adastă pentru amară iubire armonia.

Aer nobil, curaj maiestos, suveranitate de catifea, foc moale şi aurie dragoste se‑adună‑n tabloul mineral.

Regeşte trec cohorte de speranţe, întotdeauna văzute, nicicând împlinite.

Rubin planificat este cristalul, determinare sfântă rugăciunea din miez de noapte, în schitul apei ce stă să piară în substanţă.

Provine cuvântul din ordine, o armură de briză este pierderea străbaterii în verbele topite, picurând naşteri de ceară din stânca albă.

Înfrunziri devin procesele, disperări prefac contururile de aripi în tronul ce‑aşteaptă muzici cu substanţă de timp.

Îngerii ostatici provin din arta poeziei, din înţeleapta otravă a zilei de ieri.

 Ultima lege este pentru mâine.

 Primul reazem este pentru ziua de ieri, căzută în algebre duble, în largi înfrigurări de ritmice trupuri topite în iubiri străine.

Nederscifrate cântece sunt gesturi, imprecise umbre se smulg din rătăciri.

Această confuzie largă se află într‑un atom negru, într‑o sprânceană de zori de ziuă ştiută.

Eterne intersecţii, respinse tristeţi şi copaci străini se vor împreuna pe‑orbite lungi, pe recunoaşteri moi, în lustruite margini de câmpii.

Plâng lucrurile deoarece nu se întorc întoarcerile.

Tragice îmbrăţişări au fost pentru mâine, întinderile umilite în sfere de gong se strâng nemilos de multe pierderi, neândoielnic de risipite înfăţişări.

Egale atingeri se prea‑produc între corăbii, amestecuri de precizii, alizee de destrăinări, aureole de sferturi de lună.

Străine litere compun apropiate cuvinte de străvezii îndreptări.

Trec desăvârşirile mele în moi metale, în liniştea nevorbită a soarelui nomad.

Vorbesc arborii, seminţele plesnesc de vise dulci, zăpezile se înfăşoară topite în spume albastre, dâmburi duşmane se înmoaie în gingaşe veşnicii.

Ne cuibărim în nouri, schimbările se prefac în pământ incolor, roadele ţin în inimi clepsidre, murind prin tinere veştejiri.

Topire de aer, bătaie de lună, cântec cu necuvinte vizibile de soare, stele de poezie nesfârşită, acestea toate se află în irealul aer regal.

(Din volumul Măsurarea imaginii, 201..)
   Copyright ©  Ioan V.  Gâf-Deac