Proferenţă. Este zicerea care se
declanşează de la ziceri prezentate pentru a conchide la un demers-aserţiune, referitoare la viitor. A vorbi ca demers pentru a ţinti înainte, a scote din
azi ziua de mâine.
Dintr-o
zi de astăzi, aerul desprinde ziua de mâine posibilă într-un viitor absolut al
culorilor.
Dintr-o
stare/situaţie actuală imaginaţia decupează şi construieşte viitori posibili.
(Trece întrecerea, se întrezăreşte zarea, se zice poezia, se reciteşte viitorul în ceea ce nu va fi, în ceea ce se iubeşte).
(Trece întrecerea, se întrezăreşte zarea, se zice poezia, se reciteşte viitorul în ceea ce nu va fi, în ceea ce se iubeşte).
Peripatetic.
Este în mers, a da un mers cuiva sau la ceva, unuia, unui... a
împinge o stea de la stânga
la dreapta, a urni un nor din timpul unei idei, a da o săgeată cuiva să alunece
spre a întâlni viteza, acceleraţia formei, un orizont de corp de gând.
Antiperistatic
(Antiperistatis). Sunt aici diverse procese reale, ori imaginare, în care o calitate înaltă
trage/forţează, indică o altă calitate.
Sunt
unele vieţuri văzute pe câmpii, în sincere contururi, în adevăr real; unele
restrângeri sunt în forme de imagini din umbra câmpiei subterane.
În
toate acestea un adânc ridică un nou cer, un cer scade un nou orizont.
Teleonomic
(Teleonomy). Se întrevede calitatea unui ţel aparent ori scopul direcţionat al unei structuri sau
funcţii în organismele/fiinţele vii.
(O
mare substanţă a unui orizont, o frumuseţe înaltă a ceea ce vrei să vezi. Un
drum întors spre întoarcere pe care un om de gând, o idee de fire, o structură
de apropiere într-o îndrăgostire fără margini se întrunesc spre a se declara
existente).
Animism.
Se face credinţă în suflet; sufletele şi spiritele există peste tot şi în toate.
Este o
încredinţare în aer, în incolor şi invizibil, în umblătorul corp ce susţine
ideea care vorbeşte fără să se audă.
Apofilitic
(Apophillite). Se vede un mineral alb, ori roz pal, ori verde pal cristalin, compus din caliu, calciu, siliciu,
oxigen, apă şi fluor.
(Creşterea
unei axe în lumina de var a unei geometrii de catifea. Urcarea în contururi a
unui zenit cu pânză de roză, cu umbre din petale stoarse de gânduri.
Un
mare covor de stele într-un câmp cu alge moi din metal mătăsos compus cu amorul
fad dintr-o iubire, cu piatră neostoită în masiv curat, cu şiruri de ploi
sortite încremenirii într-o lumină care nicicând, nicicând nu se vede).
Hilomorfic
(Hilomorphism). După amiază se face analiza substanţei în formă şi materie, prin transubstanţiere.
(O
cercetare a ceea ce este substanţiat şi aflat în trecere spre contururi şi în
margini, în hotare; transubstanţierea a ceea ce mângâiem (substanţa) în chiar
substanţă, în formă cu materie între graniţele gândului).
Apotegmatist
(Apothegmatist). Poţi fi creator de esenţe, vorbitor de scurte idei instructive, aforistice (apropiat
dezicător de proverbe).
(Vorbitor
de esenţe, ceea ce se arată prin nano-gânduri, prin idei ce pot să fie de
instrucţie; ceea ce devine maximă, un aforistic far ce extinde imagini;
apropiat zicător de proverbe cu esenţe de aur concentrator de substanţă în
spirit).
Eutifrostic
(Euthyphro Paradox). Se află aici o gândire dreaptă, sinceră. Este un fel de pietate deschisă; a face pios
nişte lucruri pioase.
Se
zice că acela care este binele moral venit de la Dumnezeu în condiţiile în care
bunul Dumnezeu este un bun moral desăvârşit.
(Mers
drept, adevăr între sinceritate şi nesinceritate; o anume apreciere în văzul
lumii, umil a desface umilinţa şi a o arăta pioşeniei. De binele „bine” este legat, sosit din cer,
care este un „bine bun”,
un infinit desăvârşit în ceea ce trebuie să avem).
Aporetic
(Aporetic, Aporia). De fapt, căutăm
figura vorbitorului prin care expresia acestuia sau durerile sunt în dubiu/îndoială
faţă de o întrebare.
Nu-i o
contradicţie nerezolvabilă/nesoluţionabilă sau paradoxul dintr-un text ce
exprimă gândirea.
Totuşi,
din perspectivă retorică se exprimă o îndoială despre ceea ce să se facă sau să
se spună.
Şi iar
zic: din perspectivă de zicere este vorba de o construcţie caracterizată de
creşterea obiecţiunilor filosofice, în condiţiile manifestării lipsei
cvasi-absolute de soluţii pentru problema în cauză;
Noi
toţi, în câmpii avem stare de pierdere a fiinţei, pierdută de sine.
Vorbim
mereu despre o imagine a cerului prin care acesta arată plecarea spre înserare,
o pliere în sine, o restrângere în substanţă invizibilă, contradictorie atunci
când dimineaţa se caută pe sine, când oamenii îşi pun întrebări într-o
întrebare.
O
iubire nerezolvată, o înclinare neînclinată fără soluţii dintr-o câmpie ce
arată creşterea, iarbă răsărită în mii de franjuri.
Un
tremur al aerului, - neştiutor încotro să îndrepte vântul din corpul său,
uraganul din forme, tornada din somn.
Creştere
de arbori neînţeleşi într-un codru fără de margini, fără de dezînclinarea înclinărilor sale pentru
o dorinţă de a se reîntoarce în rădăcini.
Un fel
de lăsare a sinelui meu în pierderea din mine din ceea ce nu-i dimensiune
într-o câmpie restrânsă în substanţa unei simple linii.
Conjectură.
Căutăm o compoziţie sau o construcţie intelectuală verosimilă; relaţiile şi
faptele sunt substanţe ale adevăratei compoziţii.
(Un
gând ca o stană de piatră, o statuie ca o substanţă adevărată pierdută în duh.
Între
aer, munţi, culori şi poeme se află iţele pânzei de platină, - verosimilă
geografie cu linii neadevărate.
Între
mine şi tine iubire sunt substanţe ale aceleaşi substanţe, netopiri ale
aceleaşi pierderi, forme din diforme molecule de gând).
Chrematistic.
Să ştim despre ştiinţa princială a bogăţiei.
(Se
recaută lipsurile din fizica gândului, se risipesc reunirile în marele orizont.
Depărtarea este bogăţie, - întrucât
retragerea este chingă pentru libertatea săracă.
Plecări
să fie spre infinitul atom şi dincolo de dincolo, spre marele pierdut în zale de aur, în lanţuri
de cuvinte, în dulci neregăsiri, când omul devine bogat, bogat...).
Forism
previzional. Avem o continuă analiză, căutare, dezbatere, zicere
prospectivă (forum).
(O
desacralizare a orizontului este spusă monoton, în zicerea puterii cumplite. Ochiul
câmpiei este alfabetizat întru căutare, vederea obiectelor se confruntă cu noi
idei empatice, cu zeităţi ale momentului.
Neoprită
libertate este disecată, categoriile logice ucise se află în vaduri de poezie
nescrisă, adânci aşezări ale unora în faţa altora. Toate indică ziua de mâine,
de peste mâine, spre indiferenţa de peste diferenţă, întru convorbiri).
Panurgism. Se află în preajmă o contagiune
imitativă şi acţiune orbească.
(Urcă
aerul nebun într-un cer cu margini, se adaugă frunze dilatate în născociri.
Inevitabile
închideri în emoţii se strâng, căzute în senzaţii cu predicatul desăvârşirii.
Sunt
prelungiri ale văzului în marele nevăz, în precizia formei pe care iubirea o
dobândeşte spre seară într-un arhaic dans, într-un primitiv cântec
desacralizat.
Trec
descătuşările victorioase, fără priviri, fără ochiuri de gânduri, fără cumplite
puteri. Doar însoţite de iubiri).
Amenitate.
Devine, potrivit aspiraţiilor, un demers de amenajare a existenţei cu
binevoitoare iubire.
Un
farmec al perspectivei, o blândeţe şi catifelată agrementare a accepţiunii, -
acestea se trec prin aspiraţia ordonată a celei dintâi dimineţi.
(Se
află, există şi care este poveste ce se mai manifestă într-un timp, într-un
trai dat, într-o vigoare de orizonturi celeste. Prezent inexistent, amenajat în
ordine de vieţuire. Curg zile într-o ordine fără imediată conştiinţă, trecere
ordonată în dezordine, - sfărâmată
cuviinţă. Un mod de trai, un scai de formă lentă, de catifea împietrită. În
toate un timp nevăzut trece, urcă spre rădăcini, coboară spre dor, spre ceea ce
se face din sine şi ceea ce trece cum se
cuvine într-o floare a soarelui, care obosită îşi trage ochiul aurit într-o
pânză de smoală, într-o noapte dulce).
Inconvenient.
Ce poate fi mai apropiat este o consecinţă supărătoare, un cer târziu
întârziat.
(Un
zbor se lasă pierdut într-o durere nevrută. Un arc se pierde tras de otrava
săgeţii spre înapoi, spre adâncul din nord.
Nu mai
doresc păsările să ştie geometrii străine, nu se închid plecările în stranii
ace cu dulce veniri în venin.
Ceea
ce nu este în siguranţă n-a fost şi nu poate să intre dincolo de gândul care se
vede.
Orice
durere este bucurie, inconvenient trist este liniştitorul orizont şi popasul
ţintit în odihnă).
Curte
frivolă. Se vedea o opulenţă
obţinută cu uşurinţă şi abundenţă drept contrapondere pentru pierderea
libertăţii.
(Se
află liniştiri cu libertăţi pierdute în pierderi, - găseşti înţelegeri între
geografii şi formele se strâng într-un centru al punctului suprem, greu, dens,
închis într-o mare deschidere a infinitului. Se înţelege bogăţia prin mult, iar
sărăcia prin puţină geometrie în libertăţi fără de margini.
Căderi
întru eliberări sunt uitările când are aerul pierdere în opulenţa zicerii de
nezicere auzită în sunet. Uşor este mai greu întru densitate sporită, fără de
margini este mai simplu întru complexitate închisă).
Copyright ©
Ioan V. Gâf-Deac
(Din
volumul “Măsurarea
imaginii”,...)
